După meciul colosal reușit în urmă cu două zile, contra Italiei, elevii lui Istvan Kovacs au reușit o nouă partidă mare împotriva Statelor Unite ale Americii.
Din păcate poloiștii tricolori nu au obținut victoria, singura variantă care ne-ar fi adus-o ca adversară în sferturi pe învingătoarea din partida Muntenegru – Canada. Astfel, Stoenescu & co se văd nevoiți să dea piept, într-un meci de baraj, cu Australia, echipă care a terminat meciul de azi-dimineață, contra Serbiei, la egalitate, 8-8.
În prima repriză americanii au început mai bine și au reușit să deschidă scorul prin Bayley. România a ripostat imediat și a egalat prin Kalman Kadar. Doar ghinionul a făcut ca tricolorii să nu se desprindă de adversari, același Kadar și Negrean trimițând mingea în bară. Repriza am terminat-o, totuși, în avantaj, după ce Alexandru Matei a înscris dintr-o aruncare surprinzătoare.
În repriza secundă SUA a revenit puternic și doar paradele de excepție ale lui Dragoș Stoenescu au făcut ca scorul să nu ia proporții: 3-2 pentru americani.
Grație lui Beaubien adversarii s-au desprins la două goluri, însă Bușilă, poate cel mai bun om al nostru în această partidă a redus din handicap. Am reușit chiar să egalăm la 4, prin Alexandru Matei, însă oponenții noștri au terminat și această repriză în avantaj de un gol.
Scorul final a fost, în cele din urmă, 7-5 pentru SUA, iar tricolorii trebuie să se recupereze cât mai repede pentru meciul decisiv de duminică. Â
ROMÂNIA – SUA , LIVETEXT
A PATRA REPRIZĂ‚
min 8 România termină în atac, însă tricolorii pierd partida contra americanilor
min 7 Azevedo dă lovitura de grație României, după un șut năprasnic la vinclu
min 6 Același Bușilă reușește intercepția și România scapă pe contraatac
min 5 Bușilă se apără excelent și România scapă fără gol
min 4 GOOOOLLL!!!! Radu Cosmin înscrie pentru România, după o fază în care tricolorii au plimbat mingea de la un capăt la celălalt
min 2 Gol pentru SUA după un șut puternic la colțul scurt al lui Beaubien
min 1 România are atacul! Alexandru Matei câștigă pentru a 4 oară mingea de început
A TREIA REPRIZĂ‚
min 8 Americanii termină repriza cu un șut al lui Smith în ultima secundă de joc
min 7 Azevedo trage din 5 metri, însă Stoenescu este imperial
min 5 Smith înscrie pentru SUA
min 4Â GOOOLLL!!!! Alexandru Matei înscrie la capătul unei faze în care Romania a făcut șah mat defensiva americană
min 3 GOOOLLL!!!! România reduce din handicap prin Bușilă
min 2 Beaubien scapă pe contraatac și îl execută pe Stoenescu
min 1 Alexandru Matei câștigă pentru a treia oară mingea de început de repriză
A DOUA REPRIZĂ‚
min 8 SUA speculează o neatenție a României și Justin Johnson duce SUA în avantaj în ultimele secunde ale celei de-a doua reprize
min 7 Smith trage în blocajul lui Iosep și România câștigă posesia
min 6 SUA egalează prin Beaubien
min 5 Stoenescu este imperial! Portarul României scoate din vinclu o aruncare a americanilor
min 3Â Ocazie bună pentru tricolori! Alex Matei lovește bara portarului american
min 1 Dragoș Stoenescu are o intervenție de excepție după o lovitură de la 5 metri executată de SUA
PRIMA REPRIZĂ‚
min 8 Bușilă se apără excelent, la o fază în care americanii erau la un pas de egalare
min 6 GOOOOLL! România înscrie prin Alexandru Matei care l-a păcălit goalkeeper-ul advers cu o aruncare surprinzătoare
min 5 Același Kadar trimite mingea în bară și ratează să ducă România în avantaj
min 4 GOOLLL ! Kalman Kadar îl execută din centru pe portarul american
min 4 Ocazie mare pentru România! Negrean trimite mingea în bară
min 3 SUA deschide scorul prin Bayley
min 2 Prima intervenție excelentă a portarului Dragoș Stoenescu
min 1 A început prima repriză! România are primul atac!
Ungaria, Serbia sau Italia sunt niște coloși în polo. România e departe, dar tocmai i-a dărâmat în 2009. Cu armele unui maghiar, unul dintre cei mai buni, Kovacs Istvan, selecționerul României, care azi trebuie să bată și vicecampioana olimpică SUA, pentru a merge direct în primele opt echipe ale lumii.
Dar cum s-a ajuns ca un maghiar să aducă din nou strălucire polo-ului românesc după o pauză de un an, e poveste complicată doar la început. Totul a decurs natural apoi.
1. Tertipul lui George Gaiță Perioada glorioasă 2004-martie 2008 a erei Vlad Hagiu s-a încheiat cu dezastrul de la Oradea și ratarea JO. Au urmat momente de rătăcire, s-a încercat varianta Cornel Rusu, dar fostul președinte al federației, George Gaiță, a crezut până la capăt în visul său. Aducerea unui tehnician străin. Omul de afaceri își dorea un sârb sau un ungur, dar într-un final, după ore de întâlniri și discuții la telefon cu Kovacs Istvan, Gaiță l-a convins pe maghiar să accepte, folosindu-se pentru binele polo-ului românesc de un tertip. “Nu i-am arătat bazinul Floreasca până nu a semnat”, spunea în iarnă oficialul pentru ProSport. În plus, salariul se spune că ar fi imens, pentru cel ofertat de foru maghiar să conducă naționala de fete!
2. Kovacs: “Nimeni nu e invincibil!”
În decembrie, Kovacs semna un contract pe patru ani cu misiunea de a duce România la JO 2012. A mutat cartierul general la Oradea, a efectuat antrenamente comune cu trupa lui Denes Kemeny, prietenul său și a preluat stilul de joc al campioanei olimpice. “Nimeni nu e invincibil. Asta le spun mereu băieților. Contează să jucăm bine în defensivă, că atacul va funcționa ulterior”, explică selecționerul. În plus, Kovacs a adus o disciplină de fier, antrenamente extrem de dure și păstrează o distanță față de jucători. “Nicunul dintre noi nu se plânge, dar uneori simțim că vrem să ieșim la mal”, ne dezvăluie unul dintre tricolori. Mai mult, dublul câștigător al Euroligii (Liga campionilor din fotbal) a avut curajul să renunțe la doi componenți exponențiali, Bertini Nenciu și George Georgescu.
3. “Nu văd niciun fel de ură a românilor, față de maghiari”
Aflat de opt luni în România, Kovacs nu a simțit până acum vreo urmă de ură interetnică. “Eu am foarte mulți prieteni români și mă înțeleg excelent cu ei. Nu văd niciun fel de ură”, susține reputatul tehnician, care în timpul meciurilor sau al antrenamentelor se fac înțeles printre jucători cu ajutorul secundului Ladislau Balanov sau al fundașului orădean Kalman Kadar. “Văd o ură doar față de sport în România, înțelegeți ce vreau să spun. Am simțit că m-am întors în timp când am văzut bazinul Florasca”, completează Kovacs. SUA e următoarea încercare pentru Kovacs și pentru to poloul românesc. Ungaria ar îneca trupa vedetei TonyAzevdo la orice oră. “Romgaria” va reuși?
CLICK AICI PENTRU A VEDEA PORTRETUL EROULUI ROMÂNIEI DIN PARTIDA CU ITALIA
Americanii, păziți non stop de carabinieri
Adversara de azi a României, SUA, e cazată la Hotelul Crowne Plaza, la 20 de minute de mers pe jos de stabilimentul românilor. Tony Azevedo și colegii lui ies în fiecare dimineață la piscină, unde fie efectuează câte un antrenament ușor, fie stau relaxați la plajă. Dar peste tot, yankeii sunt păziți de carabinieri înarmați și atenți la tot ce fac jucătorii vicecampioanei olimpice.
„După un asemenea meci mare realizat împotriva Italiei, avem puterea să trecem și de americani. O calificare direct în sferturi ar fi un lucru senzațional pentru poloul românesc” Florin Niță, viceepreședinte FR Polo
PALMARES ISTVAN KOVACS A antrenat 20 de ani în Ungaria Opt ani a fost la Honved și șapte ani la Ujpest, cele mai importante formații din carieră A cucerit de 10 ori titlul în Ungaria De patru ori câștigător al Cupei Ungariei De două ori al Supercupei Două Euroligi (echivalentul Ligii Campionilor din fotbal) Două Cupe LEN
Traseul României
Dacă batem SUA duminică, zi de pauză – marți, sferturi, România – Muntenegru / Canada (ora 22:00)
Dacă facem egal sau pierdem cu SUA duminică, baraj: România – învinsa din Australia / Serbia (ora 22:00)Â -Â marți, sferturi, România – Croația (ora 16:20)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER